A fost majorată cota de participare a României la Fondul Monetar Internaţional!


A fost aprobată Legea nr. 263/2024 privind acceptarea majorării cotei de participare a României la Fondul Monetar Internaţional.

Se acceptă majorarea cotei de participare a României la Fondul Monetar Internaţional de la 1.811,4 milioane DST (Drepturi Speciale de Tragere) la 2.717,1 milioane DST, aşa cum este prevăzut în anexa 1 la Rezoluţia nr. 79 – 1 din 15 decembrie 2023, adoptată la Washington de Consiliul Guvernatorilor Fondului Monetar Internaţional privind cea de-a şaisprezecea revizuire generală a cotelor.

Diferenţa de 905,7 milioane DST va fi achitată astfel:
a) 226,4 milioane DST, reprezentând 25% din majorare, în DST;
b) 679,3 milioane DST, reprezentând 75% din majorare, în lei, în contul nr. 1 al Fondului Monetar Internaţional de la Banca Naţională a României.

Suma de 226,4 milioane DST va fi achitată în DST prin debitarea contului de DST al României de la Fondul Monetar Internaţional, administrat de către Banca Naţională a României ca parte a rezervei valutare internaţionale.

,