Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru aprobarea acordului de împrumut privind Finanțarea Militară Externă ce urmează a fi semnat între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii.
În conformitate cu prevederile articolului 4 alin. (1), lit. i) din Ordonanța de Urgență nr. 64/2007 privind datoria publică, prin prezentul proiect de act normativ se propune aprobarea acordului de împrumut privind FMF, în valoare de 920 milioane dolari SUA, ce urmează a fi semnat între Guvernul României, reprezentat de Ministerul Finanțelor și Guvernul Statelor Unite ale Americii, reprezentat de Agenția de Cooperare în domeniul Securității Apărării.
Acordul de împrumut, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, va intra în vigoare la data semnării acestuia de ambele părţi, dată de la care clauzele Acordului de împrumut produc efecte şi sunt aplicabile în conformitate cu termenii acestuia.
Conform elementelor agreate cu finanțatorul, tragerile din împrumut vor fi efectuate de MApN, în limita sumei de 700 milioane dolari SUA și de MEAT, în numele și pentru ROMARM, în limita sumei de 220 milioane dolari SUA, prin contul deschis de către Guvernul Statelor Unite pentru România la Federal Reserve Bank of New York – FRBNY, aferent Programului de vânzări militare
în străinătate (FMS-Foreign Military Sales)