Se alocă fonduri pentru familiile afectate de inundații!


Guvernul alocă azi primele sume pentru a compensa o parte din pagubele suferite pentru familiile afectate de inundații.

Fiecare familie afectată va primi un ajutor de urgență din partea Guvernului de maxim 10 mii de lei.

Iar, în cazul acelor familii care și-au pierdut pe cineva drag, aprobăm un ajutor suplimentar de 10 mii de lei. Suma totală a acestui prim ajutor este de 100 milioane de lei. Este un gest obligatoriu de solidaritate față de românii încercați greu de soartă.

Prin acest cadru legislativ aprobat azi, putem interveni cu ajutoare de urgență în orice altă zonă, dacă va fi nevoie. Sperăm să nu mai fie cazul și să depășim fără alte probleme majore acest episod de vreme severă.