Ministerul Finanțelor a organizat, în perioada 29.07.2024 – 09.09.2024, prima sesiune de transmitere online a cererilor de acord pentru finanţare în baza schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr.300/2024 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiții.
În cadrul primei sesiuni, au fost depuse 45 cereri de acord pentru finanțarea unor proiecte de investiții în valoare totală de 8,04 miliarde lei. Ajutorul de stat solicitat este în valoare totală de de 3,77 miliarde lei.