Având în vedere faptul că există zone în care unităţile sanitare nu au în structură compartimente dedicate îngrijirii populaţiei de vârstă pediatrică, precum şi faptul că este necesară a se asigura tranziţia optimă de la copil la tânăr, cu 3 ani înainte şi după vârsta majoratului este necesară instituirea unor măsuri pentru ca tinerii şi copiii, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 21 de ani, să poată beneficia de servicii medicale acordate atât în spitalele de adulţi, cât şi în cele de copii.
Astfel, a fost adoptată OUG nr. 106/2024 care prevede că serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare şi/sau paliative.
Persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 21 de ani pot beneficia de servicii medicale în orice unitate sanitară, pentru acordarea asistenţei medicale sau asigurarea continuităţii acesteia