Crește plafonul până la care se acordă medicamente compensate!


Prin Ordonanța de urgență privind unele măsuri de protecție socială plafonul de pensie pentru care se acordă medicamente compensate cu 90% din prețul de referință crește începând cu luna septembrie de la 1.830 la 2.020 lei.

Această majorare se efectuează avându-se în vedere că prin punerea în aplicare a reformei sistemului de pensii prevăzute de Legea nr. 360/2023, un număr semnificativ de pensionari beneficiază de creșteri ale cuantumului pensiei, în unele cazuri depășindu-se vechiul plafon până la care se acordau medicamente compensate 90%.

De programul de compensare cu 90% a medicamentelor de pe Sublista B[2] vor putea beneficia peste 2,3 milioane de persoane cu pensii sub 2.020 lei. Tot ca și până acum, în stabilirea dreptului la compensarea cu 90% a medicamentelor nu se iau în calcul eventualele alte venituri realizate de beneficiari, în afara celor din pensii și din indemnizațiile sociale pentru pensionari.