Guvernul a aprobat Parteneriatul Cadru privind Protecția Copilului (CPCP), încheiat între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii, care se va derula în următorii cinci ani și va fi semnat în data de 16 septembrie.
Un document bilateral de importanță strategică, la care s-a ajuns datorită eforturilor și colaborării strânse între autoritătățile de la București și partenerii americani.
Asistența oferită presupune granturi în valoare de aproximativ 10 milioane de dolari pentru consolidarea politicilor împotriva acestui fenomen și implementarea, în acest context, a obiectivelor și a activităților convenite între cele două Guverne.
Fondurile sunt acordate organizațiilor non-profit și non-guvernamentale, organizațiilor publice internaționale, instituțiilor de studii superioare și entităților economice care vor fi selectate de către Departamentul de Stat al SUA și care vor coopera cu instituțiile publice române în acest demers.
Parteneriatul reprezintă un angajament ferm, dezvoltat în comun cu Statele Unite, în domeniul prevenirii și combateri traficului de minori și al acordării de îngrijire și asistență integrată în ceea ce privește trauma minorilor victime ale acestor infracțiuni.