Noi reguli pentru operatorii de transport cu metroul!


Ordinul nr. 2528/2024 prevede modificarea Normelor privind autorizarea, implementarea şi dezvoltarea sistemului de menţinere a competenţelor profesionale pentru personalul cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei din cadrul operatorilor economici care desfăşoară activităţi specifice transportului cu metroul din România.

Autorizaţiile deţinute de personalul cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei aparţinând operatorilor de transport cu metroul, emise de aceştia până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, rămân valabile până la autorizarea de către ASFR în condiţiile prevăzute în norme.

Autorizarea întregului personal cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei aparţinând operatorilor de transport cu metroul se efectuează de către ASFR în cel mult 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

,