Parcul auto normat al Autorităţii Navale Române


Ordinul nr. 2416/2024 prevede stabilirea parcului auto normat al Autorităţii Navale Române.

Pentru exercitarea atribuţiilor specifice de inspecţie, control şi supraveghere, parcul auto normat al Autorităţii Navale Române este de 96 de autovehicule, dintre care:
a) 80 de autoturisme pentru inspecţii şi control, cu o normă de consum mediu de combustibil de 350 litri pentru fiecare autoturism pe lună;
b) 4 autospeciale cisterne de transport combustibil, cu o normă de consum mediu de combustibil de 450 litri pentru fiecare autospecială pe lună;
c) 10 autoutilitare cu masă maximă care nu depăşeşte 3,5 tone, cu o normă de consum mediu de combustibil de 350 litri pentru fiecare autoutilitară pe lună;
d) 2 microbuze transport persoane cu o capacitate de 9 persoane inclusiv conducătorul, cu o normă de consum mediu de combustibil de 175 litri pentru fiecare microbuz pe lună.

Nu se consideră depăşire a consumului normat pe autoturism consumul care la nivelul anului se încadrează în cantitatea de combustibil normată în raport cu numărul de autoturisme aprobat pentru Autoritatea Navală Română.