Tabere școlare pentru copii din Republica Moldova și Italia!


Conform datelor furnizate de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse 120 de copii din Republica Moldova și Italia au venit pentru a se bucura de o binemeritată vacanță.

Din Italia a venit și grupul de dansuri populare românești ”Vatra” din Torino, care au menționat chiar de la începutul taberei că le-ar plăcea să învețe câțiva pași noi de dans.

Dorința le-a fost împlinită mai mult decât au sperat, pentru că unul dintre profesorii care țin seminarii în tabără este profesor de dans popular și i-a învățat dansul ”Șchioapa” din zona folclorică Bistrița.

De asemenea a avut loc și o prezentare de tehnici de supraviețuire prezentată de militarii de la Batalionul Bistrița. Copiilor le-a plăcut foarte mult să se îmbrace cu echipamentul militar și să afle informații interesante de la militari.