Măsuri în domeniul inspecţiei economico – financiare efectuate de Ministerul Finanţelor Publice


Legea nr. 169/2024 aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 18/2018 privind reglementarea unor măsuri în domeniul inspecţiei economico – financiare efectuate de Ministerul Finanţelor Publice şi pentru completarea unor acte normative.

Controlul privind fundamentarea, acordarea şi justificarea sumelor primite de la bugetul general consolidat al statului în condiţiile prezentei ordonanţe se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice prin aparatul de inspecţie economico – financiară.

Iar controlul modului de respectare a utilizării fondurilor primite de beneficiarii sumelor redirecţionate în baza titlului IV din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul pentru care au fost înfiinţaţi sau funcţionează, se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice prin aparatul de inspecţie economico – financiară.