Ordinul nr. 2914/2024 prevede privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de soluţionare a contestaţiilor cu privire la actele administrative emise în baza propunerilor Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
Pentru soluţionarea contestaţiilor cu privire la actele administrative emise în baza propunerilor Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor se constituie, în funcţie de obiectul contestaţiilor, câte o comisie de soluţionare a contestaţiilor care funcţionează ca organism fără personalitate juridică pe lângă Ministerul Culturii.
Fiecare comisie de contestaţii analizează şi soluţionează contestaţiile formulate în termenul legal de persoane fizice şi juridice cu privire la actele administrative emise în baza propunerilor Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
Comisia de contestaţii este formată din 3 – 5 membri, experţi acreditaţi şi, după caz, jurişti din cadrul direcţiei de specialitate din Ministerul Culturii, atunci când contestaţia se referă la aspecte de natură juridică, nu doar de specialitate.
Pentru evitarea conflictelor de interese, pe perioada exercitării mandatului, membrii nu vor participa la analizarea/soluţionarea contestaţiilor care vizează documente la a căror pregătire, elaborare sau verificare au participat sau participă aceştia, soţul/soţia sau rudele de până la gradul III, precum şi în cazul în care ar avea o relaţie contractuală, în desfăşurare, inclusiv un raport de serviciu, cu persoane fizice ori juridice care au calitatea de elaborator, comanditar sau beneficiar al respectivelor documente care fac obiectul contestării.