Acțiunile de control ale ANAF, în aprilie 2024, au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei!


Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) prezintă raportul lunii aprilie al acțiunilor întreprinse de către direcțiile de specialitate din cadrul ANAF și rezultatele pe care acestea le-au generat.

În acest sens, în vederea creșterii conformării la declarare a contribuabililor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin structurile de control fiscal, desfășoară în prezent, două tipuri de acțiuni care presupun interacțiunea cu contribuabilul de la distanță:
-emiterea Notificării de conformare, care reprezintă un document prin care organul de inspecție fiscală transmite contribuabililor/plătitorilor prezumtivi a fi selectați pentru efectuarea inspecției fiscale riscurile fiscale identificate, în scopul reanalizării situației fiscale și îndeplinirii obligațiilor fiscale conform prevederilor legale, ori a clarifica riscurile fiscale notificate, după caz.
-efectuarea de acțiuni de verificare documentară, care constau în realizarea unei analize a situației fiscale pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum şi pe baza oricăror informații şi documente transmise de terți sau deținute de organul fiscal, care au relevanță pentru determinarea situației fiscale.

În luna aprilie 2024, în vederea creșterii conformării voluntare la declarare au fost comunicate contribuabililor 2.946 notificări, pentru riscuri fiscale prezumate de 1.988.992.031 lei. Riscurile fiscale notificate au vizat, în principal, Taxa pe Valoarea Adăugată și impozitul pe profit.