Hotărârea nr. 483/2024 aprobă Regulamentul privind accesarea şi implementarea mecanismului de asistenţă internaţională prin intermediul Reţelei de asistenţă şi răspuns la urgenţă nucleară sau radiologică.
Prezentul regulament se aplică pentru limitarea/ înlăturarea consecinţelor riscurilor radiologice provenite din accidente, avarii, explozii, incendii sau alte evenimente în activităţile nucleare sau radiologice.
Scopul prezentului regulament este acela de a facilita:
a) acordarea de asistenţă internaţională atunci când este solicitată;
b) solicitarea de asistenţă internaţională de către România;
c) armonizarea capabilităţilor de asistenţă la urgenţă;
d) schimbul de informaţii relevante şi rezultatele experienţei în domeniul asistenţei internaţionale.
Obiectivul principal al prezentului regulament este de a stabili un cadru procedural naţional pentru coordonarea tuturor acţiunilor ce trebuie desfăşurate privind acordarea/ solicitarea de asistenţă internaţională de către România în cadrul Convenţiei cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică, la care România a aderat prin Decretul nr. 223/1990.