Au fost adoptate unele măsuri bugetare!


OUG nr. 46/2024 prevede unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Se prevede că, prin derogare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se pot aloca, pe bază de hotărâri ale Guvernului, sume pentru finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale ordonatorilor principali de credite.

Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat disponibilizează la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în termen de o zi lucrătoare de la data solicitării Ministerului Finanţelor, creditele de angajament şi creditele bugetare reţinute în proporţie de 10%.

În situaţia în care ordonatorul principal de credite nu răspunde la solicitarea şi în termenul prevăzut mai sus, Ministerul Finanţelor este autorizat să introducă, de drept, modificările necesare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului ordonatorului principal de credite.