Transmiterea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale!


A fost publicat Ordinul nr. 699/2024 privind transmiterea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale, precum şi a unor raportări financiare lunare centralizate întocmite de instituţiile publice începând cu anul 2024 şi pentru modificarea şi completarea unor ordine ale ministrului finanţelor publice în domeniul contabilităţii instituţiilor publice.

Începând cu situaţiile financiare ale trimestrului I 2024, raportul “Balanţa de verificare” generat din sistemul naţional de raportare – Forexebug este principalul instrument pe baza căruia se întocmesc:
a) formularele din sfera situaţiilor financiare trimestriale şi anuale, precum şi alte rapoarte generate din sistemul naţional de raportare – Forexebug;
b) formularele de situaţii financiare întocmite pe suport hârtie şi în formatul electronic generat de programul informatic pus la dispoziţie de Ministerul Finanţelor.

În vederea întocmirii corecte a situaţiilor financiare ale trimestrului I 2024 trebuie respectat principiul intangibilităţii, potrivit căruia bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent.

Pentru diferenţele constatate, ordonatorii de credite vor lua măsuri pentru corectarea acestora pe parcursul exerciţiului financiar 2024, în funcţie de realitatea economică.