Precizări referitoare la comunicarea mențiunilor privind aplicarea/ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor!


ANAF face precizări referitor la comunicarea mențiunilor privind aplicarea/ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor.

Astfel, pentru analiza stabilirii plafonului de 500.000 euro în cazul „întreprinderilor legate” având în vedere modificările propuse privind „întreprinderile legate” din proiectul de Ordonanță de Urgență privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aflat pe site-ul Ministerului Finanțelor din 13 martie 2024, urmează ca Ministerul Finanțelor să propună prorogarea termenului prevăzut la art. 55 alin. (2) și la alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal*, pentru comunicarea către organele fiscale a mențiunilor privind aplicarea/ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, de la data de 31 martie 2024 la data de 15 aprilie 2024, inclusiv.