În circuitul numismatic a fost lansată o monedă cu tema 100 de ani de la naşterea lui Ion Popescu – Gopo


Circulara nr. 44/2023 prevede lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Ion Popescu – Gopo.

Aversul monedei redă personajul de animaţie creat de Ion Popescu – Gopo (Omuleţul) reprezentat în mai multe ipostaze, alături de globul pământesc şi o peliculă de film, inscripţia “ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală “10 LEI” şi anul de emisiune “2023”.

Reversul monedei prezintă portretul lui Ion Popescu – Gopo, personajul creat de acesta şi inscripţiile în arc de cerc “ION POPESCU – GOPO” şi “100 DE ANI DE LA NAŞTERE”.

Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent şi vor fi însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.