Ordinul nr. 774/2023 prevede modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2022 şi 2023.
Contractele încheiate între casele de asigurări de sănătate şi unităţile de specialitate care efectuează servicii de dializă se realizează în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie în Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică.
În situaţia în care o unitate sanitară este inclusă în program pe parcursul derulării acestuia, contractul cu casa de asigurări de sănătate se poate încheia prin preluarea bolnavilor existenţi în program de la alte unităţi sanitare sau, după caz, prin includerea în program a unor bolnavi noi.
Casele de asigurări de sănătate decontează contravaloarea serviciilor medicale, serviciilor conexe, medicamentelor, materialelor sanitare specifice, dispozitivelor medicale şi altora asemenea, acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate curative, conform contractelor încheiate cu furnizorii.