La 22 septembrie 2023 va intra în vigoare Convenţia privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini


La 22 septembrie 2023 va intra în vigoare pentru România Convenţia privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, ratificată prin Legea nr. 202 din 5 iulie 2023.

Fiecare parte ia măsurile necesare pentru a incrimina ca infracţiune, în dreptul său intern, fapta de a promite, oferi sau da, cu intenţie, orice folos necuvenit, pecuniar sau de altă natură, direct ori indirect, unui funcţionar public străin, pentru el sau pentru altul, pentru ca acel funcţionar public să îndeplinească sau să se abţină de la a îndeplini un act în legătură cu îndatoririle sale de serviciu, cu scopul de a obţine sau a menţine un avantaj necuvenit comercial sau de altă natură în desfăşurarea de operaţiuni economice internaţionale.

Mituirea unui funcţionar public străin se pedepseşte prin sancţiuni penale eficace, proporţionale şi disuasive. Tipurile de sancţiuni sunt comparabile cu cele aplicabile în cazul coruperii funcţionarilor publici ai părţii respective şi limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de lege în cazul persoanelor fizice permit de o manieră eficace asistenţa judiciară reciprocă şi extrădarea.