BNR arată într-un raport că cele mai recente date și analize indică o creștere modestă a economiei în trimestrele II și III 2023, și mai temperată decât s-a anticipat anterior, implicând menținerea dinamicii anuale a PIB la un nivel relativ scăzut.
Astfel, în intervalul aprilie-mai, vânzările cu amănuntul și cele auto-moto și-au încetinit creșterea în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, iar serviciile prestate populației și-au accelerat puternic descreșterea de ritm. Totodată, producția industrială și-a amplificat contracția în termeni anuali, iar creșterea volumului lucrărilor de construcții a continuat să decelereze, deși mult mai lent decât în precedentele trei luni.
Dinamica anuală a exporturilor de bunuri și servicii a rămas însă semnificativ superioară celei a importurilor, deși a scăzut ceva mai pronunțat, astfel încât deficitul comercial și-a accentuat declinul în termeni anuali în acest interval. În schimb, deficitul de cont curent și-a cvasi-stopat descreșterea față de perioada similară a anului precedent, ca urmare a înrăutățirii puternice a soldului balanței veniturilor primare, pe seama ieșirilor de profituri reinvestite și de dividende distribuite.