Modificări ale Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea A.S.F.


Regulamentul nr. 11/2023 prevede modificarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 10/2016 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Organizarea şi funcţionarea Consiliului A.S.F., precum şi atribuţiile acestuia sunt prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului A.S.F, precum şi în Procedura de sistem privind organizarea şi desfăşurarea şedinţelor Consiliului şi ale Comitetului executiv din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Serviciul control intern, integritate şi protecţia informaţiilor are ca obiectiv consolidarea strategiei A.S.F. şi a cadrului procedural intern în domeniul controlului intern, al integrităţii, conformităţii interne şi al protecţiei informaţiilor clasificate în vederea implementării şi respectării unor reguli şi standarde de securitate care să garanteze protecţia informaţiilor sensibile, conformarea la prevederile legale în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, respectarea prevederilor legale privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi asigurarea conformităţii interne în vederea prevenirii şi combaterii riscurilor operaţionale.