BNR. Indicatori monetari – iunie 2023


BNR anunță că depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,9 la sută față de luna anterioară, până la 194 163,0 milioane lei și cu 23,7 la sută (12,2 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au scăzut cu 3,1 la sută (până la 167 790,6 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna iunie 2022, au înregistrat o creștere de 16,5 la sută (5,6 la sută în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 32,1 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,6 la sută față de luna mai 2023, ajungând până la nivelul de 171 363,7 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,7 la sută, până la 34 525,5 milioane euro). Comparativ cu luna iunie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 4,9 la sută (-5,2 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au scăzut cu 0,3 la sută față de luna mai 2023, până la 120 430,6 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,2 la sută, până la 24 263,7 milioane euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, scăderea acestui indicator exprimat în lei a fost de 4,8 la sută (-5,1 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).