Programul INVESTALIM va fi derulat de către Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale


Programul INVESTALIM va fi derulat de către Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Bugetul maxim al Programului INVESTALIM pentru perioada 2023 – 2026 este de aproximativ 600 milioane euro, respectiv 148 de milioane euro anual.

Potrivit OUG nr. 65/2023, prin acest program se vor acorda ajutoare de stat regionale pentru susținerea investițiilor în achiziționarea de active pentru înființarea de unități noi, extinderea capacităţii unei unități existente, diversificarea producției prin fabricarea unor produse noi.

Cuantumul ajutoarelor de stat acordate prin Programul INVESTALIM se stabilește cu respectarea condițiilor prevăzute de HG 311/2022 privind intensitatea maximă a ajutorului de stat regional în perioada 2022 – 2027, pentru investiţiile iniţiale.

În cadrul Programului, AFIR emite acorduri de finanțare pana la data de 31 decembrie 2026, iar plățile se efectuează până la 31 decembrie 2031.