România a preluat președinția Comisiei mixte România – Republica Moldova


România a preluat președinția Comisiei mixte România – Republica Moldova pentru crearea spațiului digital comun.

Republica Moldova și România au un spațiu digital comun, consfințit în Memorandumul de înțelegere în domeniul transformării digitale dintre Chișinău și București, semnat în cadrul ședinței comune a Guvernelor Republicii Moldova și României, la 11 februarie 2022, de către viceprim-ministrul pentru Digitalizare al Republicii Moldova și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării al României.

Memorandumul constituie un pas important în ceea ce privește dezvoltarea unui spațiu digital comun între cele două țări și prevede un șir de obiective de cooperare bilaterală, între care:

  • dezvoltarea platformelor, infrastructurilor digitale și a serviciilor publice electronice;
  • realizarea schimbului de date;
  • recunoașterea mutuală a semnăturilor electronic.