Standardele aplicabile organismelor de promovare a egalității în UE


Miniștrii ocupării forței de muncă și afacerilor sociale din UE au convenit asupra poziției lor cu privire la două propuneri care vor consolida independența și funcționarea organismelor de promovare a egalității în UE, contribuind la prevenirea discriminării și la o mai bună protecție a victimelor.

În prezent, toate statele membre ale UE au obligația de a înființa organisme naționale de combatere a discriminării pe motive precum originea rasială sau etnică și genul, însă mandatul și competențele acestor organisme variază de la un stat membru la altul.

Noile norme vor stabili cerințe minime comune la nivelul UE pentru organismele de promovare a egalității într-o serie de domenii-cheie. Acestea includ:

  • consolidarea competențelor organismelor de promovare a egalității în combaterea discriminării pe motive de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală în domeniul ocupării forței de muncă și a discriminării pe criterii de gen în domeniul securității sociale
  • o cerință legală ca organismele de promovare a egalității să fie independente
  • resurse umane, tehnice și financiare suficiente.