10.000 de mame vor primi vouchere de 2.000 lei


Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a efectuat plățile aferente trusourilor pentru nou- născuți pentru un număr total de aproximativ 10.000 beneficiari cupluri mamă – copil din toată țara, sumele urmând a fi virate pe cardurile beneficiarilor în cursul zilelor viitoare.

Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru nou-născuți este de 2.000 de lei și se acordă mamelor care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, dacă sunt se încadrează în următoarele categorii:

  • Mame care beneficiază de venit minim garantat prin dispoziție scrisă a primarului;
  • Mame care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
  • Mame aflate în situații de risc;
  • Victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și altele asemenea și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate;
  • Mame care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile;
  • Mame minore.

Pot fi achiziționate, prin intermediul acestor tichetele electronice, produse precum: îmbrăcăminte, lenjerie, sac de dormit, scutece, produse pentru igienă (șampon, săpun, unguent), comprese sterile, termometru, lapte praf de la de la comercianţii parteneri Edenred, compania care a câștigat procedura de achiziție publică pentru furnizarea cardurilor pe care se încarcă sprijinul.