Comisia salută acordul politic cu privire la propunerea ReFuelEU în domeniul aviației


Comisia salută acordul politic cu privire la propunerea ReFuelEU în domeniul aviației, la care s-a ajuns ieri între Parlamentul European și Consiliu. Odată în vigoare, noile norme vor contribui la decarbonizarea sectorului aviației, impunând furnizorilor de combustibili să amestece combustibili de aviație durabili cu kerosen în cantități tot mai mari începând din 2025.

Se estimează că doar această măsură va reduce emisiile de CO2 cu aproximativ două treimi până în 2050, comparativ cu un scenariu în care nu se ia nicio măsură, și va aduce beneficii în materie de climă și de calitate a aerului prin reducerea emisiilor non-CO2.

Acordul marchează ultimul acord cu privire la propunerile din domeniul transporturilor din cadrul pachetului „Pregătiți pentru 55”, întrucât au fost deja încheiate acorduri privind normele actualizate privind comercializarea certificatelor de emisii în sectorul aviației și în sectorul maritim, privind promovarea combustibililor sustenabili în sectorul transportului maritim, precum și privind instalarea accelerată a infrastructurii pentru combustibili alternativi.