Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării a fost completată de OUG nr. 26/2023.
În cazul în care certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor care va fi considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ – teritoriale, după caz, în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni statului prin instituţia publică implicată sau unităţii administrativ – teritoriale implicate.
Terenurile se evaluează la valoarea justă determinată cu cel mult 90 de zile înainte de data convocării adunării generale extraordinare a acţionarilor pentru modificarea actului constitutiv, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite, conform standardelor în vigoare, de evaluatori independenţi, autorizaţi conform legii, indiferent de data la care au fost emise certificatele de atestare a dreptului de proprietate.