Ordinul nr. 46/2023 prevede aprobarea Procedurii de eliberare a certificatului de competenţă profesională pentru conducătorii şi însoţitorii de pe vehiculele rutiere care transportă animale vii.
Certificatul de competenţă profesională pentru conducătorii şi însoţitorii de pe vehiculele rutiere care transportă animale vii (certificat de competenţă profesională) este obligatoriu pentru toţi conducătorii şi însoţitorii de pe vehiculele rutiere care transportă animale vii în scop comercial pe distanţe mai mari de 65 km şi este valabil pe o perioadă de 5 ani de la data eliberării.
Certificatul de competenţă profesională se emite de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, fiind semnat de către preşedintele acesteia, şi este redactat în limbile română şi engleză.