Modificări ale Legii privind prevenirea şi combaterea terorismului


Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului a fost modificată de Legea nr. 68/2023.

Se prevede că în cazul iminenţei sau producerii pe teritoriul ţării a unui act de terorism care produce o criză teroristă, la propunerea directorului Serviciului Român de Informaţii, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării poate emite o hotărâre prin care:
a) declară situaţia de criză teroristă;
b) ordonă activarea Centrului Naţional de Acţiune Antiteroristă;
c) numeşte şeful Centrului Naţional de Acţiune Antiteroristă dintre prim – adjunctul sau adjuncţii directorului Serviciului Român de Informaţii;
d) dispune cu privire la modificarea nivelului de alertă teroristă.

Prin excepţie, atunci când nu este posibilă întrunirea în regim de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, măsurile pot fi dispuse de către preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cu informarea ulterioară, cu celeritate, a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.