Parlamentul a adoptat, cu 479 voturi pentru, 97 voturi împotrivă și 43 abțineri, revizuirea regulamentului referitor la sectorul exploatării terenurilor, schimbării destinației terenurilor și silviculturii (LULUCF).
Acesta urmărește îmbunătățirea absorbanților naturali de carbon pentru ca Uniunea Europeană să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 și pentru a îmbunătăți biodiversitatea, așa cum prevede Pactul verde european.
Noua lege crește obiectivul privind absorbanții din sectorul utilizării terenurilor și silviculturii pentru a reduce, până în 2030, gazele cu efect de seră cu până la 57% comparativ cu 1990.