În această perioadă este în curs de finalizare dezvoltarea sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+, sistemul unic de management al informației privind fondurile externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027.
Conform calendarului operaționalizării noului MySMIS, începând cu data de 16 mai proiecte aferente perioadei de programare 2021 – 2027 vor putea fi depuse într-o variantă optimizată a aplicației.
Aplicația MySMIS2021 acoperă toate etapele ciclului de viață al unui proiect – definirea apelului, elaborarea și depunerea proiectului (cererii de finanțare), evaluarea, contractarea, achizițiile, implementarea și monitorizarea, prin module dedicate. Între modulele aplicației există o interdependență, astfel încât informațiile pot fi, pe de o parte, asociate codului unic al proiectului, și pe de altă parte, agregate la diferite niveluri ale programului operațional.