Comisia a anunțat o investiție de peste 116 milioane EUR pentru proiectele strategice ale noului program LIFE.
Finanțarea va ajuta opt proiecte majore din Belgia, Estonia, Spania, Italia, Polonia, Slovacia și Finlanda să își atingă obiectivele climatice și de mediu.
Se preconizează că proiectele vor mobiliza fonduri suplimentare semnificative din alte surse de finanțare ale UE, inclusiv fonduri agricole, structurale, regionale și de cercetare, pe lângă fondurile naționale și investițiile din sectorul privat.
Proiectele vor ajuta Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 și să pună în aplicare cu succes Pactul verde european. Ele sprijină, de asemenea, Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, Planul de acțiune privind economia circulară, Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării și Legea privind refacerea naturii și contribuie la o tranziție către o energie curată.