Autoritățile sunt obligate de a executa inclusiv lucrări de întreținere curentă la infrastructura de transport rutier


Ordonanța nr. 9/2023 modifică art. 11 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Actul normativ modifică art.11 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul stabilirii în sarcina autorităților a obligației legale de a executa inclusiv lucrări de întreținere curentă, pe lângă cele de întreținere periodică și reparații curente la infrastructura de transport rutier pe care o administrează.

Din categoria lucrărilor de întreținere curentă, care sunt importante în menținerea drumului în stare de confort și siguranță a circulației rutiere, fac parte: plombări, colmatarea fisurilor și a crăpăturilor, badijonarea suprafețelor poroase, curățarea platformei drumului de noroiul adus de vehicule de pe drumurile laterale, de materialele aduse de viituri, curățirea șanțurilor, a rigolelor, a canalelor și podețelor, spălarea și vopsirea indicatoarelor de circulație, văruirea plantațiilor și a accesoriilor, deszăpezirea manuală și mecanică, și altele.

Aceste lucrări sunt foarte importante în menținerea drumului în stare de confort și siguranță a circulației rutiere.