România a preluat Președinția Comitetului pentru Securitate al OSCE


Ministrul Afacerilor Externe salută preluarea de către România a Președinției Comitetului pentru Securitate al OSCE, unul din organismele subsidiare ale Consiliului Permanent al OSCE, mandat pe care îl va îndeplini pe parcursul anului 2023.

Acest mandat a fost asumat de România la solicitarea actualei Președinții-în-Exercițiu a OSCE, exercitată de Macedonia de Nord în acest an.

Atribuțiile Comitetului de Securitate al OSCE includ, printre altele, discutarea aspectelor non-militare și politice de securitate, inclusiv implementarea angajamentelor în materie asumate de către statele participante la OSCE; abordarea unor teme multisectoriale, care au legătură cu aspectele non-militare de securitate; susținerea pregătirilor pentru organizarea Conferinței Anuale de Evaluare a Problematicii de Securitate a OSCE (“Annual Security Review Conference” – ASRC); discutarea unor recomandări adresate Consiliului Permanent al OSCE privind programul de lucru, inclusiv a acțiunilor de punere în practică și urmărire a recomandărilor formulate cu prilejul unor reuniuni relevante.