Administratorii bazelor sportive trebuie să afișeze Regulamentul pentru închirierea bazelor sportive


Administratorii bazelor sportive care fac parte din domeniul public sau privat al statului şi al unităţilor administrativ – teritoriale au obligaţia de a afişa la sediul acestora şi pe site-ul propriu Regulamentul pentru închirierea bazelor sportive, tarifele stabilite pentru utilizarea în anumite intervale orare a bazei sportive, numele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a structurii sportive care o foloseşte, datele sau perioada pentru care a obţinut dreptul de utilizare a respectivelor bunuri imobile.

Legea nr. 35/2023 prevede că nerespectarea acestor dipoziții constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 4.500 lei la 25.000 lei, pentru persoane juridice, şi cu amendă de la 900 lei la 4.000 lei, pentru persoane fizice.