Ordonanța nr. 2/2023 prevede modificarea art. 42 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională şi ale persoanelor private de libertate.
Concret, sunt specificate modalitățile alternative prin care se poate realiza hrănirea persoanelor private de libertate, aflate în centrele de reţinere și arestare preventivă din cadrul unităților de poliție, respectiv:
-de către unităţile de poliție în cadrul cărora sunt organizate şi funcţionează centrele de reținere și arestare preventivă
– de către alte unități ale Ministerului Afacerilor Interne cu sediul în respectiva unitate administrativ-teritorială
– de către unitățile din sistemul administraţiei penitenciarelor. Decontarea cheltuielilor pentru prepararea hranei între unităţile din sistemul administraţiei penitenciarelor şi unităţile de poliție prevăzute se realizează potrivit convenţiilor încheiate între acestea.
– prin operatori economici de profil, la solicitarea scrisă a șefilor centrelor de reţinere şi arestare preventivă, cu aprobarea conducătorilor unităţilor de poliție, în situația în care, din motive obiective, hrănirea nu se poate realiza în modalitățile prevăzute. În solicitarea scrisă, vor fi prezentate motivele obiective care justifică propunerea ca hrănirea să se realizeze prin operatori economici de profil.
Atribuirea către operatorii economici de profil a contractelor de achiziţie a hrănirii se efectuează în conform reglementărilor din domeniul achiziţiilor publice, în limita plafonului caloric și a structurii normelor de hrană la care au dreptul persoanele private de libertate