Legea privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România și BIRD, promulgată!


Decretul nr. 1292/2022 prevede promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut (Prima finanţare programatică pentru politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Reamintim că Acordul de împrumut (Prima finanţare programatică pentru politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 19 iulie 2022 are o valoare de 600 milioane de euro.

Comisionul de angajament va fi egal cu o pătrime dintr-un procent (0,25%) pe an, aplicat la soldul netras din împrumut.