Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu privire la Legile justiției unde se subliniază că cele trei legi adoptate în domeniul justiţiei au fost adoptate potrivit unei proceduri legislative excepţionale, în care dezbaterea parlamentară a fost drastic limitată, în care nu au existat decât discuţii generale asupra proiectelor de lege, fără posibilitatea discutării şi susţinerii amendamentelor formulate, iar votul nu s-a dat asupra fiecărui articol de lege, ci doar asupra raportului comisiei de avizare şi a proiectelor în ansamblu.

CCR a reținut că sub aspectul titularului dreptului de sesizare, se constată că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de un număr de 38 de deputaţi. Or, potrivit art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, “la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori”. Astfel, se observă că dispoziţiile constituţionale enumeră expres şi limitativ titularii dreptului de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori.

Prin urmare respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor, formulată de 38 de deputaţi.