A fost lansată platforma „Harta Digitală a Apelor Minerale – BALNEOMAP”


Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, în parteneriat cu Asociația Întreprinderilor Mici și Mijlocii din județul Covasna – ASIMCOV, a organizat evenimentul de lansare a platformei „Harta Digitală a Apelor Minerale – BALNEOMAP”.

Platforma indică 39 de localități cu potențial balnear excepțional, indiferent că au sau nu statut de stațiune balneoclimaterică,  și 200 izvoare de apă minerală, majoritatea nevalorificate, din județele Harghita, Covasna și Mureș, și conține informații despre acestea utile pentru cetățeni.

Prin cooptarea altor instituții din  administrația publică și universități se urmărește extinderea proiectului.