A fost aprobat cadrul general pentru planurile de siguranţă a apei, precum şi pentru stabilirea responsabilităţilor autorităţilor competente şi ale producătorilor şi/sau distribuitorilor de apă privind întocmirea, evaluarea şi avizarea planurilor de siguranţă a apei.
Potrivit Ordinului nr. 2721/2022 planul de siguranţă a apei, PSA, reprezintă cadrul de identificare a pericolelor, de evaluare a riscurilor şi de management al riscului, împreună cu măsuri de control, de monitorizare, planuri pentru incidente şi situaţii de urgenţă şi procedurile aferente, întocmit şi implementat în vederea furnizării unei ape sigure pentru consumul uman.
Obiectivul PSA este de a asigura apă potabilă curată şi sanogenă, prin practici corespunzătoare de captare, tratare, înmagazinare şi distribuţie, prin:reducerea contaminării surselor de apă; tratarea/dezinfecţia apei pentru a reduce sau îndepărta agenţii/substanţele contaminante care ar putea exista, în vederea conformării la normele în vigoare privind calitatea apei potabile; prevenirea recontaminării în timpul stocării, distribuţiei, transportului şi utilizării apei potabile.