Ultimele acte normative adoptate de Guvern


Guvernul României a aprobat în cadrul ultimei şedinţe următoarele proiecte de acte normative:

I. ORDONANȚE DE URGENȚĂ
1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea art. 32 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020
Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern creează cadrul legal care să permită finalizarea unor proiecte, prin completarea finanțării externe nerambursabile din Programul Operațional Capacitate Administrativă, cu fonduri de la bugetul de stat. Este vorba despre proiectele incluse în obiectivul specific ”Asigurarea unei transparențe și integrități sporite la nivelul sistemului judiciar în vederea îmbunătățirii accesului și calității serviciilor furnizate la nivelul acestuia”, care nu se finalizează până la sfârșitul anului 2023.

II. HOTĂRÂRI DE GUVERN
1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale
Prin actul normativ, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 726,6 milioane lei pentru sprijinirea unui număr de 3.080 de unități administrativ-teritoriale – 2.781 de comune, 206 orașe, 83 de municipii, 9 consilii județene și Sectorul 6 al Municipiului București.
Fondurile se alocă pentru finanțarea unor cheltuieli de strictă necesitate, salarii, iluminat public și întreținerea acestuia, salubritate, cofinanțare proiecte europene, asigurarea energiei termice, corecții financiare, cheltuieli de capital, etc, acolo unde administrațiile locale se confruntă cu probleme deosebite e în ceea ce privește asigurarea surselor de finanțare.