Parlamentul European îndeamnă statele membre să permită României să adere la spațiul Schengen


Într-o rezoluție adoptată marți, eurodeputații afirmă că, până la sfârșitul anului 2022, Consiliul ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen de liberă circulație.

Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023.

Constatând că spațiul Schengen este „una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene”, eurodeputații critică faptul că statele membre nu au luat încă o decizie privind admiterea Bulgariei și României, deși cele două țări îndeplinesc de mult timp condițiile necesare. Menținerea controalelor la frontierele interne este discriminatorie și are un impact negativ asupra vieții lucrătorilor mobili și a cetățenilor, potrivit eurodeputaților.