Extrasele de cazier comercial sunt valabile 6 luni!


Înregistrarea în cazierul comercial se efectuează în mod obligatoriu de către comisarul titular al procesului – verbal de constatare a contravenţiei prin înscrierea tuturor datelor de identificare ale operatorului economic/profesionistului şi completarea tuturor informaţiilor din cazierul comercial sau de către un alt comisar desemnat de către şeful ierarhic superior, în cazul în care comisarul titular, din motive obiective, nu poate efectua înregistrarea.

Potrivit Ordinului nr. 584/2022 înregistrarea în cazierul comercial se operează în termen de maximum 2 zile după comunicarea procesului – verbal de constatare a contravenţiei.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor comunică datele din cazierul comercial către organele de urmărire penală sau instanţele de judecată la solicitarea acestora.

Extrasele de cazier comercial emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sunt valabile 6 luni de la data eliberării.