Guvernul a publicat lista ordonanțelor adoptate în ultima sa ședință:
1. ORDONANȚĂ pentru modificarea anexei la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2022 privind interoperabilitatea sistemelor de tarifare rutieră electronică şi facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii cu privire la neplata tarifelor rutiere.
2. ORDONANȚĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/1998 pentru stabilirea unor măsuri în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin aderarea la Convenţia internaţională EUROCONTROL privind cooperarea pentru securitatea navigaţiei aeriene şi la Acordul multilateral privind tarifele de rută aeriană, precum şi a unor obligaţii care rezultă pentru România din regulamentele adoptate la nivelul Uniunii Europene în domeniul serviciilor de navigaţie aeriană.
3. ORDONANȚĂ pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
Actul normativ prevede modificarea prevederilor legii în vigoare, astfel încât să se asigure claritatea textului și pentru a se evita confuziile de termeni, drept pentru care se elimină/înlocuiesc anumite sintagme din textul legislativ actual.
4. ORDONANȚĂ pentru stabilirea unor măsuri privind finalizarea lucrărilor de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe din cadrul Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare în perioada 2019 – 2021.
5. ORDONANȚĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă.
6. ORDONANȚĂ pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiilor anuale ale României pentru Grupul Consultativ Comun CFE şi Comisia Consultativă Cer Deschis.
7. ORDONANȚĂ privind reglementarea unor măsuri financiare prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară.