Ajutoare excepționale sunt destinate producătorilor agricoli


Prin Hotărârea nr. 1032/2022 s-a aprobat acordarea unor ajutoare excepţionale destinate producătorilor agricoli pentru cheltuieli angajate cu achiziţia de resurse materiale necesare pentru aplicarea tehnologiei la suprafețele înființate cu plantaţii pomicole pe rod şi/sau cu arbuşti fructiferi şi/sau cu plantaţii viticole pe rod cu struguri pentru vin.

Schema de ajutor derulată de Ministerul Agriculturii prin APIA contribuie la asigurarea securităţii alimentare şi este destinată unui număr de 174.500 beneficiari care administrează 144.170 hectare de teren agricol.
Bugetul alocat pentru sprijinul producătorilor agricoli din sectorul vegetal este de 126.150.673 lei, echivalentul sumei de 25.490.649 euro.

Cuantumul ajutorului excepțional este de 875 lei/ha, echivalentul sumei de 176,80 euro/ha acordat pentru fermierii care lucrează minimum 0,1 ha inclusiv şi maximum 200 ha inclusiv.

Beneficiarii schemei sunt persoane fizice; persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008; persoane juridice; grupuri de producători sau organizații de producători; structuri din domeniul cercetare, respectiv universitățile, institutele şi stațiunile de cercetare-dezvoltare.