Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 245/ 2020 privind efectuarea unui test de proporționalitate anterior adoptării unor noi reglementări referitoare la profesii.
După paragraful întâi al alineatului (6) al articolului 5 se introduce un nou paragraf care va avea următorul cuprins: ”Monitorizarea constă în colaborarea permanentă și elaborarea, la fiecare 2 (doi) ani, a unui raport comun, la inițiativa coordonatorului național. În cazul în care se constată că nu se respectă prevederile legii, autoritățile publice, asociațiile și organismele profesionale, în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează a se reglementa adoptă norme care să asigure conformitatea cu principiul proporționalității.