Comisia Europeană a adoptat Raportul anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE.
Raportul prezintă măsurile de asigurare a respectării legislației pe care Comisia le-a luat în 2021 pentru a garanta protecția drepturilor și a libertăților cetățenilor și ale întreprinderilor din UE. Astăzi, Comisia a publicat, de asemenea, pachetul periodic de decizii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.
Ca mecanism preventiv, raportul atrage atenția asupra provocărilor legate de statul de drept și, pentru prima dată în acest an, oferă statelor membre recomandări specifice. În ceea ce privește aspectele legate de statul de drept, care, în cele din urmă, adâncesc și constituie o încălcare a legislației UE, Comisia poate recurge la proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Deși au un caracter diferit, atât Raportul privind statul de drept, cât și procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor reprezintă elemente importante ale setului de instrumente al UE privind statul de drept.