Modificări ale Contractului – cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale


Pentru pacienţii internaţi în regim de spitalizare continuă, pentru care se acordă servicii medicale spitaliceşti în unităţile sanitare publice, cuantumul alocaţiei de hrană nu este inclus în plata acestor servicii.

Contractul – cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022 a fost modificat de Hotărârea nr. 897/2022.

Prevederile de mai sus sunt aplicabile inclusiv pentru serviciile medicale de recuperare medicală, medicină fizică şi de reabilitare acordate în regim de spitalizare continuă în unităţi sanitare publice, respectiv sanatorii/secţii sanatoriale din spitale pentru adulţi şi copii, inclusiv cele balneare, şi în preventorii, a căror plată se face prin tarif pe zi de spitalizare.